CCIAT lansează proiectul Competențe Antreprenoriale Sociale

0
217

CCIAT

Un nou proiect important a fost lansat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş. Este vorba despre proiectul ”CASE-Competențe Antreprenoriale Sociale”, cofinanţat din Fondul Social European, destinat grupurile vulnerabile. Astfel, 240 de persoane vor beneficia de informare si consiliere. Totodată, proiectul prevede și formarea profesională a 186 de persoane expuse riscului de excluziune socială cu scopul integrării sau reintegrării pe piaţa muncii.

Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni și are ca obiectiv îmbunătățirea accesului persoanelor din grupurile vulnerabile la piața muncii din Regiunile Vest și Sud-Est, atât în economia socială cât și în economia formală.“Implementarea cu succes a proiectului va avea ca beneficii: înființarea, dezvoltarea și promovarea a 7 SES-uri (structuri de economie socială) dintre care 5 în mediul rural, care vor genera 34 de locuri de muncă, specializate pe servicii generatoare de profit pentru integrarea sau reintegrarea pe piața muncii a persoanelor excluse social”, spun reprezentanții CCIAT.

Rezultatele așteptate ale proiectului vizează consilierea, orientarea profesională și mentoratul, furnizarea de programe de formare profesională; înființarea și dezvoltarea de Structuri ale Economiei Sociale, organizarea a 2 târguri de joburi în domeniul economiei sociale și 2 caravane ale inovării sociale, o Gală a excelenței în antreprenoriat social, participare la un schimb transnaționalde bune practici.

Proiectul este derulat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş- beneficiar, în parteneriat cu SC GAPA SRL, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea – parteneri și Associazione Gruppo Euroconsult ca partener transnațional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.