Parcul Pădurice din Timisoara va intra într-un proces amplu de modenizare. Municipalitatea a finalizat licitaţia, iar în curând vor demara lucrările, cu bani de la bugetul local.
Potrivit edilului Nicolae Robu, acolo va fi realizat un curs de apă, dar și două lacuri, unul cu jocuri de apă, altul cu nuferi. Totodată, vor fi refăcute aleile, va fi plantat gazon și va fi amenajată o zonă de joacă pentru copii. In parc va exista și un skatepark, echipamente de fitness, dar și un traseu pentru biciclete. Primarul Nicolae Robu spune că va fi înlocuit sistemul de iluminare și va fi montat un sistem de irigare pentru gazon.“Astăzi am semnat contractul de execuţie a lucrării de amenajare a Parcului Pădurice. Licitaţia s-a încheiat cu succes, a fost câştigată de firma Lovrintim SRL la un preţ de 4,6 milioane de lei fără TVA. Săptămâna viitoare vom preda amplasamentul, pentru că doresc să înceapă cât mai repede lucrările”, spune primarul Timișoarei, Nicolae Robu.
Durata de execuţie a lucrărilor este de 12 luni. Parcul Pădurice are o suprafaţă de aproximativ 90.300 mp, dintre care 84.500 mp sunt ocupați de gazon şi arbori, iar 4.550 mp, de alei.