Se pot depune cereri pentru a obține spații în INCUBOXX

0
329

incuboxx

Firmele IT&C din Timișoara aflate la început de drum pot depune cereri pentru a obține spații pentru a-și desfășura activitatea în INCUBOXX. Acesta este cel mai modern incubator de afaceri din centrul orașului.

Incubatorul de afaceri a fost realizat de Primăria Timișoara cu o investiție de 17 milioane de lei, dintre care nouă milioane sunt fonduri europene nerambursabile. Chiriile sunt de 3,5 euro pe metru pătrat în primul an de incubare şi de 5 euro în primul an de consolidare.

Clădirea este dotată cu birouri, săli de conferințe, spații de relaxare potrivite pentru tineri: un perete de cățarare, terase și săli de gimnastică. INCUBOXX a fost inaugurat în urmă cu mai bine de opt luni, însă până acum clădirea a stat goală. Potrivit edilului Nicolae Robu, absolvenții de facultate au prioritate. Totodată, cel mai important criteriu pentru a avea acces în Incubbox este planul de afaceri, care trebuie să îi convingă pe reprezentanții Primăriei. “În primul rând ne adresăm tinerilor, absolvenților de facultăți de profil. Celor care au firme deja înființate sau care doresc să își înființeze firme. Ei vor putea să benefieze de toate facilitățile în regim de incubare, pentru că două etaje sunt dedicate incubării. Pe de altă parte au prioritate și firme ale unor profesori sau cercetători din universitățile cu facultăți de profil”, spune primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Incubatorul de afaceri are o suprafață desfășurată de peste 6.300 de metri pătrați.  Aici sunt puse la dispoziția celor care vor lucra aici 54 de birouri, săli de conferințe, cantină, dar și sala de fitness și dușuri.

Tarifele încep de la 3,5 euro pe metru pătrat pentru firmele în perioada de incubare şi 5 euro pentru cele în curs de consolidare.

Dosarele pentru închirierea spaţiilor din clădirea Incuboxx se depun la Serviciul de Relaţionare Directă cu Cetăţenii de la Primăria Timişoara (Camera 12). Sunt necesare: o cerere tip, un plan de afaceri, un angajament de realizare a unui număr minim de locuri de muncă, copii după cartea de identitate a administratorului şi certificatul de înregistrare la ONRC, un certificat constatator, acte doveditoare privind numărul de angajați (contracte de muncă, tabel Revisal). Va urma o evaluarea şi, în termen de 30 de zile, solicitanţii vor primi un răspuns.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.